Acas' serial Aventurile lui Pipicaca

Aventurile lui Pipicaca

6 minute de citit
0
0
127

Toți îl știm pe Pipicaca, e individul grăsun, cu ochelari ca fundurile de sifoane, tocilarul mai prost decât pulanul unui polițai, ăla pe care nimeni din gașcă nu-l suportă, dar e tolerat fiindcă îi dă tac’su bani mulți de buzunar, bani care ajung să întrețină întreaga gășculiță, bani de care profită oricine îl ține pe Pipicaca pe lângă el ca pe un câine ascultator. Pipicaca e ăla pe care poți să te bazezi când ieși la agățat fiindcă poți oricând să faci glume pe seama lui, deci să pari amuzant ; că e mai prost și mai urat decât tine, deci prin comparație pari mai deștept și mai frumos și știi sigur că la sfârșitul serii e cineva care va achita nota de plată, deci nu ai cum să te faci de cacao în fața duduilor.
Chiar dacă Pipicaca e un personaj fictiv, fiecare cunoaște câte unul. Asemănarea lui cu persoane încă în viață sau care au dat deja colțul e voită, iar aventurile sale au câteodată la bază un fapt real.

1 – Să-l cunoaștem pe Pipicaca

Pe Pipicaca îl știu parcă dintotdeauna… e cu doi ani mai mare, dar la minte a rămas ca și un copil care încă n’are buletin. Destinele noastre s-au întâlnit de câteva ori, încă de la grădiniță, de unde am ajuns să-l și cunosc, prin liceu, când cu toate că era în altă clasă cu un an mai mare, am ajuns colegi fiindcă boul nu a fost în stare să își ia o corijență și a repetat anul, până când s-a tirat la muncă în altă țară, iar acum nu mai poate veni înapoi, că de deștept ce e, s-a încurcat cu cine nu trebuie și acum dacă vine în România, e un om mort.

Încă de mic i s-a zis Pipicaca… de când era la grădiniță, când fiind prea timid sau de frica educatoarei, nu-și cerea voie la toaletă și stătea așa până își facea nevoile pe el. Zilnic venea tac’su cu mașina să își ia progenitura de la grădiniță, că doar nu putea să meargă așa pe stradă, mai ales ca era și copil de polițai … ăăă… milițian.

Pipicaca a avut o copilărie nu prea frumoasă, dar se pare că totuși anii de terapie i-au prins bine, ajungând cu chiu cu vai să termine și el un amărât de liceu, în ciuda ușorului retard mental de care suferea. Pe când avea vreo cinci-șase ani, a reusit sa șocheze tot orașul când s-a aruncat de la etajul trei cu un cearceaf pe post de parașută, că doar așa văzuse în desene animate… vorba aia: prost să fii, noroc să ai… nu a pățit nimic, s-a lovit doar la cap, nimic grav, oricum nu avea ce să i se mai strice pe acolo. Și de mic a avut o manie: să arunce cu banii în stânga și-n dreapta. Odată, la scurt timp după ce a cazut în cap, chiar a aruncat cu banii la propriu, când a ieșit pe balcon cu salariul lu’ tac’su și a început să îi împrăștie pe jos, râzând, fiindcă îl amuzau oamenii care alergau după banii împrăștiați de vânt. Dar despre cum arunca ăsta banii lui tac’su și cum profitau alții, în episoadele care vor urma.

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria serial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *