Acas' legende urbane Legende urbane 14 – Albă ca Zăpada, cei șapte pitici și cocaina

Legende urbane 14 – Albă ca Zăpada, cei șapte pitici și cocaina

2 minute de citit
3
0
8,315

Cine nu a auzit de povestea fraților Jacob și Wilhelm Grimm „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”!? Aia cu „oglindă-oglinjoară”, mama vitregă și mărul otravit …

alba ca zapada drogataEi bine, tocmai această poveste pentru copii a dat naștere și la o legendă urbană, cum că există legături între basmul „Albă ca zăpada” și consumul de cocaină. Denumirile drogului obținut din frunzele arbustului de coca au trimitere directă la celebra poveste: pudră, zăpadă, cristale …  „albă ca zăpada”.

Poate cea mai cunoscută versiune a poveștii fraților Grimm, e desenul animat produs de Walt Disney, fiind de altfel și primul lungmetraj animat, color și cu sunet. În jurul animațiilor produse de Disney au planat mereu suspiciuni cum că ar conține mesaje subliminale cu tentă sexuală, dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie. Să revenim la oile noastre, mai bine zis la piticii din poveste, căci pe ei este centrată legenda.

Disney a a adaptat povestea fratilor Grimm, în versiunea lui piticii muncind din greu într-o mină de diamante. Și au primit și nume, despre care se zice că nu ar fi altceva decât etape ale consumului de cocaină:

pitic drogat

Happy – Bucurosul. La prizarea substanței efectele apar în scurt timp, se instalează o stare de euforie și intervine nevoia de comunicare.

Grumpy – Morocanosul. De la veselie la furie nu e decât un pas. Consumatorii sunt instabili, nervoși, dezinhibați și se cred atotputernici, devenind violenți.

Bashfull – Rușinosul. Cocaina provoacă stări de depresie și de separare a individului față de mediul înconjurător, pe termen lung provocând și reducerea performanțelor sexuale.

Sleepy – Somnorosul. După ce efectul cocainei se termină, intervine somnolența, apatia, febra musculară, iar consumatorul simte nevoia de a mai lua o doză pentru a scăpa de starea asta de oboseală.

Sneezy – Hap-Ciu. Alte riscuri la care se expune un consumator care prizează cocaină ar fi iritarea și inflamația mucoasei nazale, iar în cazuri grave pot duce la perforația septului nazal.

Dopey – Mutulica. Cocaina provoaca halucinații, care duc la stări paranoice și anxietate, consumul pe termen lung având ca efect leziuni cerebrale grave. Pot apărea episoade depresive și tendințe de suicid.

Doc = Înțeleptul. Cocaina oferă senzația de creștere a performațelor fizice, de îmbunatățire a abilităților mentale și stimulează senzațiile de percepție.

În loc de morală. Referitor la consumul de droguri, parcă se ascunde ceva adevăr în bâlbele lui Mr. Mackey din South Park: „Drugs are bad, m’kay, so, if you do drugs, you’re bad, m’kay, because drugs are bad. They can hurt your body, m’kay, cause drugs are bad, m’kay…”

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria legende urbane

3 Comentarii

  1. spanac

    24/07/2012 la 8:53 pm

    foarte tare frate!
    dar de unde stii tu cele 7 trepte astea ale consumului de cacaina?
    tu esti alba ca zapada? :))

    Dă-i replica

  2. Sonia Oprisan

    02/08/2019 la 12:07 pm

    Interesanta asociere :))

    Dă-i replica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.